· Echipa ·
"Să-mi încep ziua în zori, în brutărie, de la cernutul făinii şi până la momentul când pâinea ajunge pe rafturile din magazin, este viața care mă împlinește. Să văd pâinea proaspăt scoasă din cuptor și clienții fericiţi cu ea, asta mă face fericit. Acesta este motivul pentru care nu am fost niciodată interesat să lucrez într-o brutărie mare, industrială, care foloseşte aditivi şi chimicale. Am dorit să nu renunț la felul natural de a face pâinea, ducând mai departe o tradiție sănătoasă și un model cutural în care am fost crescut." Michael Schwessinger, Maestru brutar.
Brutăria Brot Manufactur este o afacere de familie, începută din dor și dragoste de pâine germană. Stâlpul echipei este maestrul nostru brutar, Michael Schwessinger a cărui experiență a început în copilărie, ca fiu și nepot al unei familii de brutari din Frankonia și s-a desăvârșit în întreaga Europă, unde a pus pe picioare brutării artizanale cu specific german. La București a adunat în jurul lui 10 tineri entuziaști și ambițioși care schimbă cu energia și dedicarea lor peisajul gastronomic bucureștean.